Manager din Petrom, reținut după ce ar fi luat mită 10.000 de euro

Manager din Petrom, reținut după ce ar fi luat mită 10.000 de euro
Publicat: 28/05/2014, 13:37
Actualizat: 03/02/2019, 08:19

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) – Serviciul teritorial Galați au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea, pentru luare de mită, a inculpaților Nicolae Gavrilescu, manager sector în cadrul diviziei teritoriale Moldova Sud din cadrul SC OMV Petrom SA, și Ana Petre, expert în piața imobiliară, responsabil cu înstrăinarea activelor secundare în cadrul aceleiași companii, se precizează într-un comunicat remis MEDIAFAX, miercuri, de DNA.

Potrivit ordonanței de reținere, în cauză există probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că în perioada octombrie 2013 – mai 2014, Petre și Gavrilescu i-au pretins, în mod direct, unui denunțător suma de 10.000 de euro, pentru a-i aproba vânzarea-cumpărarea, la un preț avantajos pentru denunțător, a unor imobile aparținând SC Petrom SA, inculpații fiind angajații acestei societăți.

„De asemenea, cu prilejul celor două întâlniri avute la două restaurante din mun. Galați, când a fost pretinsă suma de 10.000 de euro, denunțătorul a plătit contravaloarea notei de plată pentru Gavrilescu Nicolae și Petre Ana. Ulterior, mai precis marți, 27 mai 2014, inculpatul Gavrilescu Nicolae a și primit de la denunțător 45.000 de lei, cu titlu de mită, procurorii procedând la constatarea infracțiunii flagrante”, susțin anchetatorii.

Procurorii anticorupție arată că la sfârșitul lui 2013, firma administrată de denunțător și-a manifestat intenția de a cumpăra mai multe imobile aparținând Petrom, punct de lucru în comuna Slobozia- Conachi, județul Galați. Administratorul respectiv a luat legătură cu Ana Petre, persoana de contact din partea Petrom pentru astfel de contracte, care i-a relatat denunțătorului că îi poate aproba vânzarea imobilelor cu 20.000 de euro, preț oferit de către acesta și situat sub cel cerut de Petrom (50.000 de euro).

DNA susține că Ana Petre a argumentat prin faptul că ea este persoana care înaintează documentația factorilor decizionali din Petrom și întocmește referatul final pe care directorii companiei îl vor semna, sugerând că este necesară și cointeresarea directorului de zonă, Nicolae Gavrilescu.

Nicolae Gavrilescu și Ana Petre vor fi prezentați Tribunalului Galați, cu propunerea de arestare preventivă.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Su-57 vs F-16: Cum se compară cel mai avansat avion de luptă al Rusiei cu...
Câștigă 200 de lei doar în câteva minute! Ciprian a dat lovitura cu o afacere...
Cum trăiește, de fapt, acum, Alexandru Tudor. A ales viața monahală, deși nu se poate...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Alpinistul român Gabriel Tabără a murit pe Everest
Cum arată mașina viitorului de la Dacia. Mașina pare desprinsă din filmele SF
Shannen Doherty, ultima DORINȚĂ înainte de a muri. „Pe mine cancerul m-a făcut să... ”
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a...
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Avocatul Adrian Cuculis, noi detalii despre reluarea procesului în care este judecat Vlad Pascu: „Lucrurile...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Trebuie să scoți mașina din viteză de câte ori oprești la semafor?
Vladimir Putin a pus ochii pe o insulă crucială pentru NATO: ,,Scopul lui Putin este...
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Adio, telefoane mobile! Legea care intră în vigoare în România. Devine interzis
România se scufundă economic. Românii vor simți în buzunar
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Tavi Colen, mărturisiri despre trădarea din trupa Talisman. Artistul nu îl poate uita Alin Oprea....
Monica Anghel a slăbit 40 de kilograme! Cântăreaţa, motivul din spatele acestei schimbări radicale: "Am...
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici...
O operațiune riscantă în Primul Război Mondial. Manifeste cărate sub salteaua primului ministru
×